Eterna lui văicăreală are legătură cu aşa-numitele „neînţelegeri” ale majorităţii consilierilor invocate de primar într-un prost gust care-l va costa nu peste mult timp. Sub masca băiatului bun, primarului grijului şi interesat, dar „sabotat”, Gheorghe Anghel scunde veleităţile şi metehnele tătucului Stalin cu care a crescut şi pe care l-a cultivat. Îl cultivă şi azi…

Primarul-calamitate

Ce le lipseşte caracalenilor să-şi construiască o viaţă liniştită? Ce lipseşte Caracalului să devină şi el un oraş în care să poţi vedea visurile locuitorilor săi devenite realitate? Nu există interviu sau declaraţie de presă în care Gheorghe Anghel să nu spună că, nemulţumit de administraţia locală, a dorit să ajungă primar „pentru a rezolva problemele comunităţii”. Dacă ţinem seama de dorinţa lui Anghel, numărul de mandate şi „reuşitele” acestora, cele din acest ultim timp fiind cu adevărat „speciale”, putem spune că totul a fost premeditat. Primarul Anghel a făcut tot ce a trebuit ca Anghel-cetăţeanul să fie tot mai nemulţumit, motivându-se astfel, să obţină mandat după mandat. De la primul şi până la actualul, edilul a mers din ce în ce mai rău, reuşind ca nemulţumirea să fie atât de mare, culminând cu ultimele acţiuni care au pus capac. Cui?! Caracalenilor, neputincioşi în faţa unui circ halucinant. Cotul şi pişcotul! De asta au avut parte locuitorii, supuşi nepermis şi într-o crasă nesimţire, unei continue umilinţe. Pentru fundurile câtorva apropiaţi, mii de oameni au fost sacrificaţi, în bătaie de joc, la mişto, după cum vrea muşchiul lui de şef. Aşa îi trece ziua de lucru… Ce-i pasă?! Ce are de pierdut?! Mai nimic…

Cetăţeanul Anghel, văzând ce se întâmplă în momentul actual prin oraş, nu are cum să nu-şi dorească încă un mandat de primar. Ca să poată distruge oraşul, iar alţii să nu mai aibă unde candida. Potrivit principiului „după mine potopul”, conform logicii primarului şi realităţii din urbe, dumnealui va renunţa să mai candideze la funcţia de primar, doar atunci când Caracalul nu va mai exista. Nu-i de mirare ce se întâmplă în această iarnă, caracalenii trecând prin clipe groaznice. Lipsa căldurii, a apei, nămeţii de pe străzi, gunoaiele sunt tot atâtea motive pentru cetăţeanul Anghel, să-şi mai dorească un mandat de primar. În care să facă ceea ce a făcut până acum – mai nimic!

A dorit să aibă putere şi bani, le are! Poate la început a fost animat de cele mai bune intenţii, dar ulterior s-a pervertit! Este de prea mult timp în funcţie, şi-a creat o gaşcă numeroasă şi supusă. Nu a avut somn până ce nu a făcut din Caracal un loc de unde tinerii pleacă fără să se uite înapoi, iar cei ce rămân merg pe stradă trişti, cu capul plecat, împovăraţi de neajunsuri. Între timp, primarul se scuză, însă mai mult se acuză, iar când se laudă ori se justifică singur, doar naivii îl mai cred. Cu o societate sugativă a banului public, IGO SA, falimentară şi totuşi în activitate, căldură cu ţârâita, mai puţin de zero grade în şcoli şi grădiniţe, unde elevii au devenit cobai, caracaleni „rău-platnici” şi „nesimţiţi”, primarul Anghel ar putea obţine, cu succes, titlul de primarul-calamitate! Din păcate, caracalenii trăiesc coşmarul unui primar total depăşit de situaţie şi probabil, iarna  viitoare dacă-l mai apucă primar, va aduce un eschimoş la Caracal să-i înveţe pe locuitori cum să trăiască în frig! Mai mult ca niciodată, această iarnă a transformat apartamentele caracalenilor în iglu-uri din era glaciară a primarului Gheorghe Anghel. Niciodată, în ultimii 20 de ani, în Caracal nu a fost dezastrul de acum. Oraşul a trăit în zodia frigului, iar primarul a încercat „să aburească” în timp ce în primărie se lăfăia în căldură.

Preţul trădării profesorilor !

Vinovaţi fără vină, profesorii au fost nevoiţi să-şi ceară drepturile cu voce tare. Asta să-şi fi dorit primarul Gheorghe Anghel?! Pentru fundurile câtorva consilieri apropiaţi, primarul şi-a bătut joc de intelectualitatea oraşului. Încăpăţânarea primarului Gheorghe Anghel de a nu mai convoca şedinţe ordinare de consiliu local, de mai bine de un an şi jumătate, a aruncat oraşul în haos şi a lăsat profesorii fără salarii. Să nu fi anticipat primarul că aici se va ajunge? Categoric, a ştiut!

Din octombrie 2010, la Caracal nu s-a mai ţinut nicio şedinţă ordinară de consiliu local, chiar dacă legea prevede ca obligativitate convocarea lor, lunar. Mai presus de lege a fost edilul Gheorghe Anghel care a refuzat, la fel de lunar, convocarea acestora. Motivul!? Unul de gaşcă! Refuzul punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Craiova, care dispunea excluderea din PSD a cinci consilieri locali şi, inevitabil, înlocuirea lor cu alţii. Numai că, aceşti cinci aleşi locali erau tovarăşii primarului Anghel. V-aţi întrebat vreodată ce datorie are primarul Gheorghe Anghel la cei cinci pentru care a sacrificat un oraş întreg?! Ce ştiu aceştia încât primarul mai degrabă a fost dispus să-şi bată joc de profesori şi să-i lase fără salarii decât să accepte schimbarea lor din consiliul local?! Motivaţia susţinerii cu orice preţ a acestora oferită presei de către primarul Anghel a fost una de-a dreptul fantasmagorică, să nu spunem imbecilă: „nu m-am ridicat pe cadavre şi nu mi-am bătut joc de oamenii alături de care am muncit”. Primarul nu a ezitat nicio secundă, însă, să-şi bată joc de toţi profesorii din oraş, luându-i drept naivi, spunându-le prin viu grai că singurele „cadavre” pe care nu dă doi bani sunt caracalenii! De muncit pentru oraşul în care este primar, să fi muncit doar cei cinci – Valerică Ionescu, Dănuţ Ghiţă, Eugenia Oprea, Georgeta Mincă şi Sebastian Pavel?! De muncit, în urmă cu patru ani pentru ca domnul Anghel să câştige cu greu în turul al doilea primăria, să fi muncit doar cei cinci, atât de vârtos, până la „sacrificiu”, încât primarul să sacrifice pentru ei toţi intelectualii oraşului?!

Din orgoliul edilului, datorită încăpăţânărilor mai mult sau mai puţin politice, profesorii au trăit ceea ce nu credeau vreodată! Au ajuns să-şi milogească salariile într-un oraş care este al lor şi pentru care cresc şi educă generaţii. Un oraş în care primarul a uitat cine i-a pus creionul în mână şi cine l-a învăţat abecedarul. Un primar care mai crede că manipularea este calea soluţiei şi pe care, culmea, o practică pe minţile unor oameni făuritori de oameni. Cât de înverşunat, plin de ură, dator, să fi fost Gheorghe Anghel atunci când şi-a permis să-i mintă, cu neruşinare pentru anii domniei-sale, pe dascăli spunându-le că aleşii locali, restul în afara celor cinci pe care dumnelui îi ţine în braţe, sunt cei care le blochează salariile, nedorind să voteze bugetul?! Aceeaşi manipulare, după acelaşi scenariu regizat şi pus în scenă de acelaşi edil în vremea anului trecut. Amintiţi-vă!

Şantaj premeditat, acelaşi unic scop!

După un scandal repetat, întreţinut premeditat de edil, Gheorghe Anghel îşi dă singur arama pe faţă şi se deconspiră! Şantaj premeditat, acelaşi unic scop! Dizolvarea consiliului local, acţiune demarată în instanţă de primar, „rezolvă” doua chestiuni: pofta ce-a poftit a primarului, care scapă de consilieri, arătându-le cine-i naşul şi jupânul şi minciuna deja propagată, că astfel profesorii şi-au putut lua salariile! Legislaţia în vigoare şi democraţia par să fie ecuaţii cu multe necunoscute pentru Gheorghe Anghel. Obişnuit cu stilul de unanimitate tovărăşească din şedinţele comuniste de partid, edilul dizolvă consiliul local. Şi nu oricând, deşi putea să facă asta şi mai devreme, ci acum, cu foarte puţin timp înaintea alegerilor locale! Astfel, consilierii, ăia care erau răi ori buni, nu vor mai afla nimic din tot ce înseamnă alocarea şi cheltuirea banului public, care devine, exclusiv, jucăria primarului. El va direcţiona, împărţi, da şi lua. Doar vin alegerile şi Gheorghe Anghel mai râvneşte un mandat. Şi la acesta va spune, precum la cel precedent: „e ultimul!”. Se va răzgândi între timp şi numai el, timpul, îi poate arăta domnului Anghel că veşnicia nu s-a născut în primărie. Din păcate, în toţi aceşti mulţi ani de când dumnealui a fost ales primar, nu a învăţat un lucru. Nici nu cred că mai poate: dacă vrea respect, trebuie să respecte! De arătat a arătat tot: că a evoluat de la furatul căciulii altora, la bătutul  obrazului în piaţa publică, sperând să mai păcălească, încă o dată, istoria. Ceva tot i-a scăpat însă, în vasta sa experienţă, domnului Anghel: că istoria şi adevărul sunt singurele pe care nu le putem înşela la nesfârşit şi că el însuşi este istorie!

Un pensionar special, care nu se coboară la plimbări obişnuite prin oraş decât în preajma alegerilor când îl apucă dorul de Caracal şi pleacă hai-hui prin urbe, înconjurat de căţei bipezi.

Citește articolul întreg »

Teodora Diaconu a pregătit nici mai mult nici mai puţin de 90 de elevi de gimnaziu şi liceu pentru faza naţională sau internaţională a olimpiadelor de chimie, iar cea mai mare parte dintre foştii săi elevi au ajuns medici, chimişti sau farmacişti. Teodora Diaconu este genul de om care impune rspect prin simpla prezenţă. Consideră că admiterea în facultăţi pe bază de dosar este cel mai nociv lucru cu care se confruntă învăţământul în momentul de faţă, pentru că acest fapt le permite elevilor să nu îşi mai dea interesul atât de mult pentru studiul propriu-zis. 

„Dragostea de chimie mi-a fost insuflată de unchiul meu”

Interesul pentru chimie al fostului cadru didactic din Balş i-a fost insuflat de către un unchi, profesor de matematică, înainte de a începe să studieze chimia. De atunci, acumularea de informaţii a fost continuă, niciodată nu a încetat să citească tratate de profil pentru a nu fi vreodată pusă în situaţia de a nu şti cum să răspundă vreunei întrebări venite din partea elevilor.

„Eram în şcoala generală atunci când am început să tratez cu interes chimia, în urma unei discuţii avute cu unchiul meu, care era profesor de matematică. Ne aflam la cules de fructe când acesta mi-a spus cât de frumoasă şi utilă pentru viaţă este această ştiinţă, fapt ce m-a făcut curioasă în primă fază. Am aprofundat ulterior cunoştinţele mele legate de această latură a ştiinţei şi de atunci am continuat să o studiez fără oprire, pentru că mi-am dat seama că întotdeauna mai este câte ceva nou de aflat”, declară Teodora Diaconu.

Detaşată în Balş din 1976

Teodora Diaconu a absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Craiova în anul 1971, iar în perioada 1971-1976 a predat chimia la Liceul „Ion Minulescu” din Slatina. În 1976, a fost detaşată în Balş, la Liceul Teoretic, unde a rămas până la vârsta pensionării, în anul 2007.

90 de elevi la olimpiadele naţionale şi internaţionale

În perioada 1984-2009, elevii instruiţi de Teodora Diaconu au participat la 90 de olimpiade naţionale sau internaţionale, iar alte câteva sute la faze judeţene. Potrivit cadrului didactic, aceste rezultate se datorează în primul rând unei munci titanice, dar şi manierei de apropiere a elevilor de materie. Din mâna profesorului bălşean, câteva zeci dintre foştii elevi au ajuns medici, alţii ingineri chimişti care s-au angajat în industria din întreaga ţară, iar unii, cum este şi cazul Andreei Stuparu, au fost cooptaţi de universităţi din străinătate pentru a continua studiile superioare acolo. Printre premiile obţinute de elevii săi se află şi medalia de aur la Concursul internaţional de chimie „Tuymaada” din Rusia, în anul 2001, dar şi locul secund la Concursul internaţional „Chimexpert”, desfăşurat în anul 2009. Doisprezece elevi pregătiţi de Teodora Diaconu au reuşit să se afirme la olimpiade naţionale din postura de membri ai Lotului naţional de chimie.

Numită „Comandor” al învăţământului

Drept răsplată pentru activitatea pe care a depus-o, Teodora Diaconu a fost răsplătită cu numeroase diplome şi distincţii, dintre care cele mai importante sunt „Titlul de profesor evidenţiat”, distincţie oferită de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului în anul 1988, „Diplomă de onoare”, din partea Societăţii de Chimie la aniversarea a 85 de ani de la constituire, pentru contribuţia adusă la promovarea chimiei în România şi, nu în ultimul rând, ordinul „Meritul pentru învăţământ-gradul de comandor”, în anul 2004. Pentru ultimul dintre acestea, o „regretabilă eroare”, după cum i-a fost dată explicaţia de către oficialii învăţământului oltean de atunci, a făcut pierdută diploma care ar fi trebuit să ajungă la profesorul bălşean.

Trei olimpici de la pensionare

Teodora Diaconu a reuşit de când s-a pensionat ceea ce mulţi profesori nu reuşesc într-o viaţă: aceasta a pregătit trei elevi pentru olimpiadele naţionale, dintre care unul s-a afirmat şi într-un concurs internaţional.

„Întreaga viaţă am pus pe primul plan dragostea faţă de aceşti copii minunaţi. Chiar dacă în prezent generaţiile s-au mai schimbat, se poate atinge performanţa cu elevii zilelor noastre, care, dacă folosesc calculatorul cu măsură şi în scopuri utile, pot acumula foarte multe informaţii. Sunt bucuroasă că am reuşit să-i îndrum şi pe aceşti trei copii să ajungă olimpici, întotdeauna am împărţit satisfacţia acestui tip de performanţe cu ei”, conchide Diaconu.

De menţionat este faptul că, deşi a fost propusă în repetate rânduri pentru a ocupa funcţia de director al Liceului Teoretic, Teodora Diaconu a refuzat de fiecare dată pentru a nu se îndepărta de pregătirea elevilor.

Citește articolul întreg »

Până ieri, la prânz, când toată lumea aştepta decizia magistraţilor de la Tribunalul Olt, privind sentinţa ce urma să fie făcută publică în dosarul în care Bercea Mondial a fost cercetat pentru tentativă de omor calificat, împotriva unui nepot de-al său, părerile în zona publică erau împărţite. O tabără miza pe o achitare a inculpatului Bercea Mondial. O alta accepta, totuşi, ideea unei condamnări într-o limită extrem de rezonabilă, chiar şi cu o schimbare de încadrare privind fapta, una care să permită eliberarea interlopului din Drăgăneşti într-un timp cât mai scurt.
Şapte ani şi jumătate, atât au decis judecătorii slătineni. Cât să pună punct speculaţiilor care au alimentat încontinuu ideea că, la Olt, nu se face justiţie, iar când se face se mai ţine seama şi de existenţa unui preţ corect al celui ce, deşi nu-l vede nimeni, multă lume îl invocă. E greu de apreciat dacă această pedeapsă este una mare în raport cu fapta săvârşită, asta, pentru că motivarea, cea care va fi făcută publică peste câteva zile, nu există, deocamdată, decât în mintea sau în ciorna magistratului care a dat acest verdict.

E un semn în această pedeapsă că, dacă ceva nu  merge bine în justiţia olteană, e doar aspectul care ţine de imaginea publică, cât şi de modul cum se realizează comunicarea de către cei implicaţi în sistem. Practic, din câteva abordări, pe seama speţei Mondialului, în unele momente, a fost lăsată impresia că  lucrurile vor evolua la finalul deciziei într-un sens favorabil acestuia, însă, indiferent ce va stabili instanţa recurentă, cea care va judeca nemulţumirea inculpatului, este greu de crezut că la finalul acestei etape se vor produce schimbări majore în ceea ce-l priveşte pe… presupusul făptuitor.  Nu poate  fi vorba de o îndulcire semnificativă a pedepsei, aşa cum şi ipoteza unei achitări dispare cu totul.
Într-un fel, prin această sentinţă, magistraţii olteni au reuşit să spulbere îndoielile legate de modul cum, la Slatina, se face justiţie. Poate în stabilirea acestei pedepse să fi cântărit şi imensa presiune media care a înconjurat pe parcursul ultimului an evoluţia cauzei respective. Să fie, oare, pedeapsa acordată la Tribunalul Olt un moment zero pentru sistemul garant al statului de drept? Poate fi interpretată această sentinţă ca un pas spre normalitate? Rămâne doar de văzut, de urmărit îndeaproape, speţele viitoare, cele, să zicem, mult mai comune, mai anonime, decât cea în care a fost condamnat Bercea Mondial.

Şi ar fi mai un amănunt de precizat. Această pedeapsă poate contribui şi la o normalizare a relaţiilor existente între instituţiile care fac justiţie în Olt cu factorii asemănători de la Curtea de Apel Craiova. Căci, multă lume se luase de gânduri atunci când, nu de puţine ori, oltenii spuneau că acesta poate fi judecat în stare de libertate, deciziile fiind, de fiecare dată, întoarse la instanţa regională superioară de la Craiova. Sau, cine ştie? Justiţia românească, în ansamblul ei, o fi intrat într-un proces de reformare  neanunţat, căci, în ultimul timp, multe nume cunoscute, considerate intangibile, au avut de-a face cu legea românească. Vă spune ceva Apostu, de la Cluj? Mureşan, de la Baia Mare? Năstase, de la Bucureşti? Pentru a da doar câteva nume dintr-o serie mult mai lungă.

Citește articolul întreg »

Nici nu s-a instalat bine în scaun, că prim-ministrul a şi început să-i critice pe cei pe care, în mod firesc, ar trebui să-i încurajeze. Demnitarul, într-un cadru oficial, i-a blamat pe români, fiindcă, în opinia sa, nu mai au simţ civic, şi că atunci când într-o comunitate se întâmplă un necaz, vecinii nu mai sar în ajutorul celor afectaţi. Premierul crede că pentru a genera simţul civic al „nesimţiţilor” din ţara asta, ar trebui înfiinţate servicii voluntare la nivelul fiecărei comunităţi. Nu ştiu pe ce se bazează Ungureanu când declară că românii nu mai au simţ civic, dar dacă ar fi interesat de viaţa în mediul rural, ar trebui să ştie că sărăcia i-a unit şi mai mult pe oameni, care, acum mai mult decât oricând, sar în ajutorul celor care au nevoie. Cât despre înfiinţarea serviciilor de voluntariat, premierul a uitat că pe lângă simţul civic al celor care se oferă să ajute, este nevoie şi de o minimă dotare. Dar dacă ar fi intrat în aceste detalii, ar fi trebuit să recunoască faptul că cei care nu au simţ civic sunt chiar guvernanţii.

Citește articolul întreg »

Am mai scris, în acest dreptunghi din pagină, despre presantele proiecte prioritare, abordate în stil „hei-rup!” de regimul Băsescu-PDL. Proiecte toate năruite la prima confruntare cu realitatea politico-socială explozivă, generată de deciziile aberante ale actualei administraţii. În materie de alegeri, domeniu de care ne ocupăm aici, paşi instituţionali, nu-i aşa? – „dicisivi”, trebuiau să pregătească anul electoral 2012, în aşa fel ca stăpânirea să tragă, ea, foloasele cuvenite de pe urma numărării voturilor. O primă izbândă, bifată ca atare de decidenţii momentului, părea a fi alegerea primarilor, din primul tur de scrutin, „inovaţie” năucitoare şi singulară în tot spaţiul comunitar (la care România este parte), reuşită cu aportul preţios al unei majorităţi parlamentare ilegitime, încropite fraudulos prin obscure sforării prezidenţiale.
Dar, după această primă victorie „democratică”, tot ce a clocit ulterior puterea, în laboratoarele de la Cotroceni şi din Palatul Victoria, s-a soldat cu un eşec. Toate tentativele ei de a aranja în aşa fel legislaţia, ca alegerile să poată fi fraudate, au fost date peste cap, culmea, de către „obtacolele” din afara parlamentului: reacţia de respingere şi de revoltă din pieţe, comentariile usturătoare din presa internaţională şi timidele reflexe de independenţă ale Curţii Constituţionale. Au căzut cu brio, fiind amânate, reorganizarea adminstrativ-teritorială a ţării, revizuirea Constituţiei, redesenarea colegiilor electorale, reducerea numărului de mandate parlamentare. Dl Băsescu, ale cărui cuvânt şi faptă erau ieri sacre (pentru pedelei), strigă azi în van că nu se mai respectă voinţa poporului, exprimată la referendum. Însă, cel mai răsunător şi compromiţător eşec portocaliu este anularea alegerilor comasate, mişculaţie prin care regimul şi PDL sperau să se reinventeze în mod miraculos, ca să-şi păstreze puterea şi în viitoarea legislatură. Elaborarea şi adoptarea (probabil tot printr-o asumare) unei noi Legi electorale s-au dus, deocamdată, pe apa sâmbetei. Pe scurt, în iunie, la „locale”, şi în toamnă (sau în primăvara 2013, după cum o tot bramburesc Băsescu şi camarila) vom vota tot pe stil vechi, că nu mai e timp de niciun fel de reformă electorală!

Dacă stau bine să mă gândesc, voluntarismul băsist în materie electorală n-a fost dorit şi agreat, nici măcar de pedeliştii săi. În primul rând, pentru simplul considerent că, în condiţiile actuale, cu o credibilitate prăbuşită la un cuantum de zece la sută din opţiunile de vot şi într-un viitor parlament redus la fix 300 de mandate, trei sferturi din portocalii ar fi rămas sigur, sigur fără… coledzi. Partidul Democrat Liberal, pe care-l paşte coborârea audienţei la acel şapte la sută, de altădată, traversează cea mai proastă pagină a glorioasei sale istorii. Agăţat de butoane şi de ţucal, e condamnat să-şi piardă… uzufructul raţiunii şi să fure pe ruptelea, la disperare, cât mai guvernează. Ca să se salveze şi să se „rebranduiască” ar trebui să înceapă, măcar în aceste şapte-opt luni de zile, o profundă deratizare morală, să-şi scoată şi să-şi distrugă căpuşele din toate sectorale şi structurile pe care le-a paralizat.

O fi ea spectaculoasă plasarea „independentului” Mihai Răzvan Ungureanu, în fruntea guvernului, chipurile reînnoit cu „nepătaţi”, dar şmecheria, venind de la un preşedinte, în care doar un român, din zece mai crede, nu va scoate partidul şi regimul curate şi albe ca la „Nufărul”. Dezirabil ar fi ca noul „premier” să domine el situaţia, să impună norme europene. Fatalmente, n-are cum ajunge într-o asemena poziţie, cu un preşedinte, ca Băsescu, pe cap şi un partid talibanizat în cârcă. MRU e prizonier, nu promotor aşteptat să mişte în sens pozitiv treburile guvernării.

Citește articolul întreg »

Neînvinsă în meciurile amicale, Sportul Vişina a pus capăt invincibilităţii în confruntarea cu echipa FC Podari, pretendentă la promovarea în eşalonul al treilea. Gruparea pregătită de Marius Stoica conducea pe tabela de marcaj la pauză cu scorul de 0-3, prin „reuşitele” semnate de Priescu, Turcin şi Căpraru, însă a cedat în repriza secundă.

Cu o nouă formulă de start în actul secund, Sportul Vişina a încheiat învinsă cu scorul de 4-3. În jocurile precedente susţinute de la reluarea pregătirilor în vederea abordării returului de campionat, elevii lui Marius Stoica au bifat victorii.

„Unii nu au avut atitudine”

Antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marius Stoica, a precizat că s-a edificat în mare parte asupra primului unsprezece. Principalul şi-a arătat totodată nemulţumirea legată de prestaţia celor care au intrat în repriza secundă.

„Am folosit formule diferite de start. Unii nu s-au comportat cum trebuie legat de atitudine, mă refer la cei care au jucat în repriza a doua. Au fost greşeli multe, nu au avut nici încălţăminte corespunzătoare. Eu m-am edificat asupra primului unsprezece, mâine dacă începe campionatul ştiu cine trebuie să joace. Mai sunt patru meciuri până la prima etapă, nu vor mai juca toţi, unii se vor antrena şi alţii vor aştepta rândul să joace”, a declarat antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marius Stoica.

Sportul Vişina va juca returul cu FC Podari, vineri, cu începere de la ora 12.00 pe stadionul din localitate.

Sportul Vişina (prima repriză): Stancu, Grigore, David, Radu, Mihalache, Căpraru, Dumbravă, Rotaru, Aria, Priescu, Turcin.
Sportul Vişina (a doua repriză): Dragu, Grigore, Mihai Daniel, Militaru, Avramescu, Glişcă, Ivan, Bogdan, Stănescu, Chelan, Ghiţă.

Citește articolul întreg »

În timp ce unele echipe din acelaşi eşalon efectuează meciuri de pregătire chiar şi la baze sportive din afara judeţului, AS Iancu Jianu aşteaptă topirea zăpezii şi speră ca până la startul returului să apuce să mai joace câteva meciuri amicale. Antrenorul formaţiei din Iancu Jianu consideră că echipa pe care o pregăteşte este dezavantajată de imposibilitatea de a efectua antrenamentele săptămânale.

Amicale cu formaţii din Vâlcea, amânate

Formaţia antrenată de Nicuşor Nicola ar fi trebuit să dispute mai multe meciuri amicale cu formaţii din aceeaşi ligă, a cincea, şi din ligi inferioare din campionatul vâlcean, însă precipitaţiile din ultimele săptămâni au dus la sistarea tuturor meciurilor programate. Astfel, ultimele partide de pregătire ale celor de la Iancu Jianu au avut loc în prima jumătate a lunii ianuarie, în compania formaţiilor din Bârza, Găvăneşti şi Oboga, pe care le-au învins.

„Trebuia să jucăm cu Valea Mare, Laloşu şi cu Zăteni, toate trei echipe din Vâlcea, însă stratul mare de zăpadă nu ne-a permis să efectuăm niciunul dintre cele trei amicale pe care le aveam programate. Am ales echipe din campionatul vâlcean pentru că noi ne situăm la graniţa cu acest judeţ şi ne este mai uşor cu deplasările, dar sunt convins că nu este mai puternic campionatul de acolo decât cel de la noi. Singura diferenţă cred că este dată de arbitraje, pentru că acolo sunt mult mai corecte decât la noi”, declară Nicuşor Nicola, antrenorul celor de la AS Iancu Jianu.

2-3 transferuri în vizor până la începerea returului

Oficialii celor de la Iancu Jianu au renunţat la cele trei transferuri pe care intenţionau să le efectueze, transferuri care vizau jucători din campionatul vâlcean. Actuala prioritate rămâne aducerea a doi-trei jucători din Liga a V-a olteană, însă totul va fi stabilit abia după votarea bugetului comunei.

„Nu ştim sigur dacă vom reuşi să facem şi aceste transferuri, acest lucru depinde strict de bugetul Primăriei Iancu Jianu, fără de care nu am putea activa. Am încercat să aducem sponsori de prin comună, am mers la toţi agenţii economici din localitate şi le-am cerut să dea, cât de puţin, pentru a face chetă prin care să stimulăm aceşti băieţi, însă fără prea mare succes. Sunt convins că jucătorii noştri au potenţial, lucru care s-a văzut şi în meciul cu Grădinile, care s-a terminat la egalitate, sau cu FC Olt Scorniceşti, pe care i-am învins cu 4-0. Dacă fără a fi stimulaţi financiar au reuşit să obţină acele rezultate, cu siguranţă pot mult mai mult. Obiectivul nostru rămâne, fără discuţii, clasarea printre primele şase echipe ale eşalonului, iar ceea ce am făcut până acum este, cred eu, destul de mulţumitor pentru o formaţie nou-promovată”, mai declară Nicola.

„Amânarea începerii returului este binevenită”

Faptul că stadionul a fost „înghiţit” de zăpadă şi că eliberarea lui este greu de realizat îl face pe antrenorul celor de la Iancu Jianu să considere inevitabilă o eventuală amânare a startului returului.

„Nu am avea cum să eliberăm stadionul până pe 3-4 martie, o amânare este binevenită. Mai vrem să apucăm să efectuăm şi nişte antrenamente, poate şi nişte meciuri amicale, pentru a nu fi luaţi prin surprindere de începerea returului”, conchide Nicola.
 

Citește articolul întreg »

La o diferenţă de o mie de lei, figurează subprefectul Jenel Copilău, cu un salariu de 4.437 lei.

În ordinea sumelor primite, urmează şefii serviciului „Ordine publică şi siguranţă naţională”, cu un venit net de 4.200 lei, şi 3.833 lei, şi directorul Cancelariei, cu 3.188 lei. Consilierii au salarii cuprinse între 1.500 şi 3.200 lei, ofiţerii – între 2.500 şi 3.100 lei, agenţii – între 1.500 şi 2.500. Cel mai mic venit net realizat în luna decembrie a anului trecut a fost de 1.273 lei, reprezentând remuneraţia unui civil, cel mai probabil şofer.

Citește articolul întreg »

Pompierii au vizat respectarea condiţiile de securitate la foc şi protecţie civilă. Ei au verificat spitalele din Slatina, Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, Schitu Greci şi 125 operatori economici privaţi din Slatina, Corabia, Balş şi Caracal, care prestează servicii medicale de consultaţii, analize medicale, tratament medical şi farmacii.

În urma verificărilor, au fost constatate 463 de nereguli noi de la legislaţia de securitate la incendiu şi 24 nereguli nesoluţionate din procesele verbale anterioare. 48 dintre aceste neconformităţi au fost soluţionate pe timpul controalelor, iar pentru restul neregulilor managerii ori administratorii spaţiilor controlate vor stabili în termen de maxim 30 zile măsuri pentru remediere.

„Ca o concluzie generală, toate aceste neregului arată o slabă preocupare a managerilor ori administratorilor construcţiilor  de sănătate. Astfel de verificări vor continua şi în lunile următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul Alin Băsăşteanu.

Citește articolul întreg »

Lăsata Secului era sărbătorită cu mai multe manifestări care marcau, pe de o parte, încheierea perioadei căsătoriilor, iar, pe de altă parte, venirea primăverii, începutul muncilor de primăvară şi, o dată cu creştinismul, începutul lungii perioade de privaţiuni, de reţineri, de asceză a Postului Mare. Începutul acestei perioade era marcat prin petreceri cu mâncare, băutură, cântece şi joc. Dansurile şi cântecele aveau uneori legătură directă cu îndoitul rost al acestor petreceri: încheierea unei perioade de ceremonialuri, a răstimpului căsătoriilor şi pregătirea pentru muncile de primăvară. Dacă în trecut această zi era aşteptată cu nerăbdare atât de tineri, cât şi de bătrâni, fiind o zi magică, acum, aceste obiceiuri se mai păstrează în foarte puţine locuri.

„În noaptea de Lăsatul Secului tineretul satului aprindea pe un deal apropiat sau într-un loc mai ridicat un foc mare, în jurul căruia se aduna tot satul pentru a petrece şi a dansa. În alte sate, flăcăii înfăşurau în paie o roată de căruţă sau de plug, o aprindeau şi o lăsau să se rostogolească la vale. Focurile de primăvară erau răspândite la aproape toate popoarele Europei şi îşi au originea, fără îndoială, în practica îndelungată de apărare a semănăturilor şi livezilor împotriva gerului”, explică Claudia Balaş, muzeograf în cadrul secţiei Etnografie a Muzeului Judeţean Olt.

Strigarea peste sat, rit purificator

Tot în seara de Lăsatul Secului se făcea strigarea peste sat, un obicei ce trebuia respectat, cei care îl încălcau riscând să-şi piardă bunul renume, consideraţia colectivităţii şi să fie chiar pedepsiţi.

„Strigarea peste sat avea un sens profund, era, de fapt, o critică publică a păcatelor satului. Mărturisirea publică avea rolul să ferească pe viitor colectivitatea de eventualele nenorociri care se puteau abate asupra satului din cauza greşelilor unora dintre membri, şi totodată să-i facă pe cei care au greşit să îşi ispăşească greşelile comise. În ordinea social – juridică a satului patriarhal, practicarea ei era un drept al cetei de feciori. Flăcăii urcau pe un deal, în unele locuri chiar într-un copac înalt şi de acolo aduceau la cunoştinţă întregii comunităţi numele fetelor ajunse la vârsta căsătoriei, dar care erau încă nemăritate şi pricina pentru care nu se căsătoriseră. Mai dădeau în vileag şi alte fapte considerate a nu fi conforme cu bunacuviinţă tradiţională a satului”, mai spune Claudia Balaş.

Tinerii mergeau cu plocon la naşi

Lăsatul Secului era şi ziua în care cuplurile porneau pe uliţele satului pentru a-şi vizita naşii, părinţii spirituali. Pe înserate, primeniţi cu hainele de sărbătoare, păstrate în lada din odaia de la drum şi cu ploconul frumos aranjat, finii porneau la naşi, cei care răspund în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa lor dusă împreună trup şi suflet. Intrau în casă, sărutau mâna tuturor membrilor din familia naşilor în ordinea vârstei şi cereau iertare şi împăcare naşilor. Cei care nu respectau acest obicei ajungeau de ruşinea satului.

Citește articolul întreg »